Metalele se află în tabelul periodic dedesubtul liniei îngroșate, în toate grupele secundare și în grupele principale 1, 2, 13, 14, 15 și 16 . Unele elemente aflate la limita de separare a nemetalelor de metale în sistemul periodic (B, Si, Ge, As, Sb, Te și Po) au unele proprietăți caracteristice metalelor și altele caracteristice nemetalelor și se mai numesc și semimetale.
Tot metale sunt și elementele din cele două șiruri aflate dedesubtul sistemului periodic: lantanidele și actinidele.
Atomii metalelor au tendința de a ceda electroni și de a forma ioni pozitivi. Datorită faptului că formează ioni pozitivi, metalele au caracter electropozitiv. Caracterul electropozitiv este cu atât mai pronunțat cu cât se cedează mai puțini electroni și cu cât electronii sunt cedați de pe un strat mai îndepărtat de nucleu.
Ionii pozitivi, în procesul de electroliză, migrează spre electrodul negativ numit catod, motiv pentru care se mai numesc și cationi. Cationii au pe ultimul strat configurație stabilă de gaz nobil (dublet sau octet), sau configurații stabile datorate semiocupării sau ocupării complete a substratului d de pe penultimul strat. (d5 sau d10)
Valența metalelor este egală, în general, cu cifra unităților din nr. grupei în care se găsește elementul respectiv.
Unele metale au o singură valență, aceasta fiind egală cu cifra unităților din numărul grupei:
Multe metale din grupele secundare pot avea mai multe valențe. Una dintre valențele unui metal este, de obicei, egală cu cifra unităților din numărul grupei. Există și metale care nu respectă această regulă:
În stare liberă metalele se găsesc sub formă de rețele atomice formate din foarte mulți atomi uniți prin legătură metalică. Atomii sunt aranjați ordonat. Legătura metalică permite electronilor din stratul exterior să se miște liber de la un atom la altul, acest lucru fiind determinant pentru proprietățile fizice ale metalelor.